Un număr de 370 de sesizări privind ALEGERILE PARLAMENTARE 2012, respectiv 183 în mediul urban și 187 în rural, au fost primite, până la ora 17.00, de reprezentanții MAI, 41 dintre acestea fiind pentru contravenții, cele mai multe în județele Dâmbovița și Gorj, informează MAI.
Potrivit Ministerului Administrației și Internelor (MAI), pentru contravențiile constatate, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 17.600 de lei, cele mai multe fiind date în Dâmbovița și Gorj.
Reprezentanții ministerului mai precizează că se efectuează verificări în 35 de cazuri de posibile infracțiuni, dintre care 17 se referă la mita electorală.
Pe de altă parte, MAI precizează că duminică, 9 decembrie, zi în care serviciile de evidență a persoanelor au un program de lucru cu publicul până la ora 21:00, au fost eliberate 13.738 de acte de identitate, din care 1.303 pentru Capitală și 12.435 pentru județe.
Potrivit situației de duminică, 12.936 documente eliberate sunt cărți de identitate, dintre care 1.157 sunt în Capitală, iar 11.779 în celelalte județe, iar restul de 802 sunt cărți de identitate provizorii, din care în Capitală au fost eliberate 146, iar în județe, 656.
MAI mai precizează că, până la ora 17:00, dintre cei 45 de jandarmi care sunt în misiune de instruire în Afganistan, 32 își exercitaseră dreptul de vot.
ALEGERI PARLAMENTARE 2012. REZULTATE și EXIT POLL. HARTA INTERACTIVĂ A ALEGERILOR PARLAMENTARE 2012
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2012. EXIT POLL și informații în timp real